CE CITIM ÎN VACANȚĂ? Motto: ,,Îmi imaginez Raiul ca pe o imensă bibliotecă” (Jorje Luis Borges – poet și scriitor argentinian)

         Dragi copii,

         Iată că aveți parte de o binemeritată vacanță. Zile lungi și fierbinți de vară, joaca cu prietenii, bicicleta, cățelul cel jucăuș ce abia vă așteaptă, mingea și, bineînțeles… calculatorul. Ei bine, eu vreau să vă propun o altă ,,îndeletnicire” de vacanță: cititul. Veți descoperi eroi și aventuri în cărțile lui Jules Verne sau personaje fantastice dar și copii obișnuiți, ca voi: Tom Sawyer, Huckleberry Finn, Heidi, fetița munților, Buratino, Gulliver, Robin Hood și alți eroi vă așteaptă să faceți cunoștință și să vă împrieteniți.

         Pentru cei mai mici dintre voi avem povești minunate cu zâne și zmei, cu prinți și prințese cu ilustrații frumoase ce sigur vă vor încânta.

         Cei ajunși la liceu, în pragul adolescenței, se pot delecta cu romanele lui Mihail Drumeș ,,Invitație la vals” , ,,Elevul Dima dintr-a șaptea” sau se pot amuza cu năzdrăvăniile liceenilor din romanele  lui Grigore Băjenaru ,,Cișmigiu et. comp” și ,,Bună dimineața, băieți!”

         Se spune că fiecare carte are cititorul ei, și fiecare cititor are cartea sa. Nici biblioteca noastră nu face excepție de la această regulă  și vă oferă tuturor, indiferent de vârstă și gusturi, cartea potrivită.

         Vă aștept la bibliotecă să descoperiți și voi ,,raiul” imaginat de poetul argentinian citat mai sus.

       Bibliotecar,

       Liliana Alecu

...ȘI NOI SUNTEM STUDENȚI!

Deși e  vacanță și încă nu a început admiterea la facultate, copiii din Jijila au devenit studenți! Cum asta? Au devenit studenți ai Universității Copiilor din București.  Construit si implementat de  Asociatia „Universitatea Copiilor”, într-un orizont de parteneriate multiple, cu Universitatea din Bucuresti,Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti, Asociatia Mesagerii Sanatatii, Uniunea Nationala a Creatorilor De Emisiuni Radiofonice, dar si cu alte institutii, UNIVERSITATEA COPIILOR consta în realizarea de ateliere stiintifice chiar în spatiul universitar, pentru copii cu vârste cuprinse între 7 si 14 ani, oferindu-le accesul la cercetarea stiintifica, posibilitatea de a aplica aceste cunostinte în viata cotidiana, stimulându-le interesul pentru cunoastere si pentru construirea unui drum profesional propriu, conform înclinatiilor si afinitatilor personale, conectat la cerintele reale din actualitate. Condus de doamna Socobeanu Iordana, un grup de copii din București au vizitat Jijila și, sperăm noi,le-a plăcut primirea făcută. Au vizitat biblioteca comunală, muzeul satului și școala. Au fost primiți cu drag de domnul primar Dumitru Nicoara, de directorul școlii domnul profesor Iliuță Budescu, apoi la bibliotecă și muzeu i-a întâmpinat doamna bibliotecară Liliana Alecu. Domnul profesor Ionel Retea a improvizat ad-hoc un mic program artistic și un minicenaclu de muzică folk. Sperăm ca acesta să fie începutul unei colaborări frumoase între copiii din Jijila și alți copii din București și nu numai.

LOCUL UNDE TIMPUL S-A OPRIT ÎN LOC: MUZEUL SATULUI JIJILA

Se pare că tăvălugul progresului și globalizării vine și peste noi, suntem prea grăbiți, prea stresați, prea dornici să ajungem repede, repede … undeva.

         Și-n tot acest iureș, aici, la Jijila, ne-am hotărât să spunem ,,STOP!”   

Ne-am hotărât să luăm o pauză, să respirăm adânc, și să privim un pic în jur. Și am văzut că prin curțile, podurile și acareturile unor bătrâni se mai găsesc mici relicve, pline de amintiri, ale timpurilor demult apuse.

         Le-am adunat laolaltă, le-am scuturat de praful uitării și le-am aranjat  într-un mic muzeu al satului. Cu girul primăriei, al consiliului local și al domnului primar, Nicoară Dumitru, și, mai ales, cu dărnicia sătenilor,  am reușit să organizăm  câteva colecții de lucruri minunate, care odinioară făceau parte din viața de zi cu zi a jijilenilor: un război de țesut țoale, unul de țesut rogojini, o tocilă din lemn la care meșterul Costică Chiru făcea butucii de roți pentru căruțe, cicârâce, vârtelnițe, țoale și o frumoasă colecție de adevărate obiecte de artă ieșite din mâna  jijilencelor iscusite: covoare cusute ,,în chilim”sau țesute în patru ițe, ștergare de borangic cu care se încrucișau nașii mari la nuntă, cămăși de soacră pe care miresele le dăruiau soacrei mari la nuntă.

         Tot aici și-a găsit locul și o colecție de unelte agricole: iaba, grebla din lemn, jugul pentru carul cu boi, precum și una de  acte și fotografii vechi.

         Astfel adunate și frumos aranjate, în ziua de Sfântu Dumitru l-am invitat pe părintele Ungureanu Viorel să vină după slujbă cu credincioșii din biserică să binecuvânteze acest modest muzeu, mai ales că sfinția sa ne-a sprijinit cu mare drag în realizarea acestuia.

         …Și așa, în această toamnă lungă și frumoasă, la Jijila am deschis acest mic muzeu al satului. Sperăm să fie doar începutul și să reușim să extindem colecțiile modeste, deocamdată.

         Și să nu uităm să le mulțumim oamenilor darnici și binevoitori, care ne-au donat obiectele fără a aștepta răsplată materială. E mare lucru în ziua de azi…

         Tot ei ne-au spus povestea unora dintre obiecte, acte sau fotografii: cine au fost și ce au făcut în ,,marea lor trecere”.

         Așa am aflat și poveste unei mici statui din bronz pe care ne-a donat-o Țandără Marița, în vârstă de 83   ani.

         V-o redau mai jos pentru că e o poveste impresionantă și merită auzită…

         Totul a început în vara anul 1940, când a venit peste sat furtuna războiului și au plecat flăcăii la oaste. Printre ei era și Ion, care și-a luat rămas bun de la tată și mamă și de la Marița, care i-a spus cu gras tremurat că o să-l aștepte să se întoarcă sănătos de la război și-or face nuntă…

         Urgia războiului i-a dus departe de casă, și au ajuns în Cehoslovacia. Aici s-au oprit cu regimentul într-un sat cu case frumoase. Osteniți de drum și lupte, soldații au intrat în vorbă cu sătenii. Erau oameni blajini și gospodari și i-au omenit cum au putut. Aici Ionică s-a împrietenit cu un român stabilit aici de mai bine de 50 de ani – Dumitru-l chema. Avea nevastă de acolo și două fete. Era gospodar, avea animale și o vie mare. Și cât au stat în sat câteva zile, Dumitru a tot povestit cu Ion. El era moldovean de prin părțile Bârladului și-l purtase  viața-n pribegie de ajunsese să se stabilească aici, în sătucul din Cehoslovacia.

         La despărțire, când și-au luat rămas bun, Dumitru i-a dăruit lui Ionică o mică statuetă din bronz, frumos lucrată, să-i amintească de el de câte ori o va privi. I-a mărturisit că stând de vorbă cu el  s-a simțit de parcă s-a întors  în țară, în satul lui din Moldova.

         Ion i-a mulțumit și a pornit mai departe. A fost rănit și a stat prin spitale, dar a păstrat cu grijă, pitit în raniță, darul prețios de la Dumitru.

         Întors acasă, s-a însurat cu Marița și a păstrat la loc de cinste în casă mica statuetă din bronz.

         Au trecut ani mulți de atunci, Țandără Ivan, zis Biliaș, căci despre el e vorba, e dus demult  în lumea celor drepți.  Dar a rămas această statuie pe care a purtat-o în raniță prin urgia celui de-al doilea război mondial.

         Nu știu dacă are valoare materială, nu-i cunosc  prețul, poate o voi duce la un muzeu să încerc să-i aflu povestea, ce reprezintă și de unde vine. Dacă nu, va rămâne un obiect frumos cu o poveste la fel de frumoasă, păstrat cu grijă în micul nostru muzeu, pe care vă așteptăm să-l vizitați.

ALECU LILIANA,

BIBLIOTECAR LA BIBLIOTECA COMUNALĂ JIJILA

15 NOIEMBRIE 2012